IUBIREA NASTE OAMENI
Intr-o noapte cu luna plina, o noapte magica, suferinta s-a hotarat sa caute iubirea. Dintr-un astru s-a prefacut intr-o femeie frumoasa, de un par brunet si ochi mari albastrii,cu o tinuta de zana, rosie. Calatorind prin univers nu a gasit idealul, himera, pe care ea si o imaginase ca fiind iubirea; atunci s-a hotarat sa coboare pe pamant acolo unde parte din ea se gaseste.
A coborat printre oameni inchipuindu-si ca este unul dintre ei; a vrut sa-i cunoasca mai bine pe aceia care spun ca au cunoscut iubirea.Colindand prin lume a poposit la o casa unde, intr-o camaruta saracacioasa, lumina ardea in miez de noapte.S-a apropiat de fereastra si a vazut un tanar asezat la o masa cu un morman de hartie. A ramas fascinata de tanar, i se parea ca acel tanar ii seamana si ceva a retinut-o sa ramana.Timpul trecea si in usa camerei baiatului a aparut o femeie care i-a adus ceva de mancare apoi l-a imbiat sa ramana alaturi de ea.Tanarul a privit-o in ochi i-a spus ca el trebuie sa creeze, el nu are timp de dormit de stat langa cineva desi iubeste acel cineva. Auzind cuvantul “iubire”, Suferinta a fost din ce in ce mai curioasa de tanar sperand ca va gasi Iubirea. Dupa ce femeia, trista, a parasit odaia, tanarul a izbucnit in plans cerandu-i socoteala Domnului ca e sarac si ca nimeni nu-l intelege nici macar persoana de langa el. In confesiunea sa fata de Divin, acesta a marturisind traumele si respingerile de care a avut parte pentru ca este diferit, pentru ca vede mai mult si mai departe decat restul lumii si de a ceea e privit, uneori ca un elemnt negativ al societatii. Se considera special si stie exact ca este GENIU, nu pentru ca i-au spus altii ci pentru ca asa se simte el. In confesiunea sa a rostit si urmatoarele cuvinte: “Doamne de ce daca mi-ai dat darul acesta trebuie sa sufar atat; de ce nu ma pot bucura de iubire, de ce ma preocupa altceva decat ea?..si acel altceva imi aduce atata suferiinta, as vrea sa fie cineva caruia sa i marturisesc ceea ce simt…iubesc si urasc in acelais timp, nu pot sa iubesc mediocritatea, resemnarea, firea umila, resemnarea cu care oamenii de rand, si persoana de langa mine….accepta moartea, nu pot sa-i inteleg…nici eu pe ei…nici ei pe mine…Doamne SUFAR!” Ramanand impresionata de tot ce a vazut, a auzit, Suferinta s-a hotarat sa mai vada ce provoaca in lume. A poposit tot la o casa, de data aceasta o fata avea lumina aprinsa. S-a apropiat de fereastra si a auzit cum fata recita o poezie….Auzind-o si-a adus aminte de poet si de cat de bine l-a intovarasit toata viata. Asculta fascinata poezia care o reprezenta cel mai bine. Mergand mai departe si obosind de atata drum a poposit la marginea unui lac.
Privea cum razele lunii se reflecta in apa limpede. Meditand cu voce tare s-a intrebat: “Unde esti iubire? Unde, cand pe pamantul asta de cand ma stiu sunt prezenta, unde ai disparut? “O voce blanda s-a auzit in spatele ei: Chiar aici..aici sunt. S-a intors si in spatele ei era un “fluturas”, un chip de fetita palid, dulce cu ochi patrunzatori. Suferinta s-a uitat atent la ea si nu-i venea sa creada ce mica e iubirea si cat de “mare este ea”. A intrebat-o :”Chiar tu esti iubirea”?….A primit un raspuns bland: “Crede,nu te indoi, eu sunt,,”Cum asa mica? UIta te la mine! Cum esti tu capabila sa nasti ceva in oameni cand esti asa de mica?”….Iubirea a privit-o gingas, simtind sentimentul de compasiune si i-a spus urmatoarele lucruri….
“Nu conteaza cat de neinsemnata sunt eu intrupata in fiinta atat timp cat sunt simtita ca si cel mai maret lucru din tot universul.. Doua inimi pe care le aduc impreuna,bat ca una singura,vezi tot nu e ceva mare daca o privesti ca un tot material,dar spiritual e cel mai maret lucru..Atunci cand eu apar in sprijin, acolo unde esti tu deja sa sti ca din “fiinta asta mica” s-a nascut un OM ..vezi EU nasc OAMENII…TU nasti geniile…care spun ca eu nu ii inteleg,ba da ii inteleg,dar ei se simt prea sus de mine,desi apar peste tot in ei,in creatiile lor,sunt cu ei desi nu si dau seama ca sunt in fiecare persoana care le intinde o mana..VEZI nasc OAMENI …. TU esti”mare”,dar ce folos daca doua suflete pereche,au aceiasi inima,”mici in viziunea ta” te inving ?….si acum spune-mi..iti mai par asa de mica?”
A coborat printre oameni inchipuindu-si ca este unul dintre ei; a vrut sa-i cunoasca mai bine pe aceia care spun ca au cunoscut iubirea.Colindand prin lume a poposit la o casa unde, intr-o camaruta saracacioasa, lumina ardea in miez de noapte.S-a apropiat de fereastra si a vazut un tanar asezat la o masa cu un morman de hartie. A ramas fascinata de tanar, i se parea ca acel tanar ii seamana si ceva a retinut-o sa ramana.Timpul trecea si in usa camerei baiatului a aparut o femeie care i-a adus ceva de mancare apoi l-a imbiat sa ramana alaturi de ea.Tanarul a privit-o in ochi i-a spus ca el trebuie sa creeze, el nu are timp de dormit de stat langa cineva desi iubeste acel cineva. Auzind cuvantul “iubire”, Suferinta a fost din ce in ce mai curioasa de tanar sperand ca va gasi Iubirea. Dupa ce femeia, trista, a parasit odaia, tanarul a izbucnit in plans cerandu-i socoteala Domnului ca e sarac si ca nimeni nu-l intelege nici macar persoana de langa el. In confesiunea sa fata de Divin, acesta a marturisind traumele si respingerile de care a avut parte pentru ca este diferit, pentru ca vede mai mult si mai departe decat restul lumii si de a ceea e privit, uneori ca un elemnt negativ al societatii. Se considera special si stie exact ca este GENIU, nu pentru ca i-au spus altii ci pentru ca asa se simte el. In confesiunea sa a rostit si urmatoarele cuvinte: “Doamne de ce daca mi-ai dat darul acesta trebuie sa sufar atat; de ce nu ma pot bucura de iubire, de ce ma preocupa altceva decat ea?..si acel altceva imi aduce atata suferiinta, as vrea sa fie cineva caruia sa i marturisesc ceea ce simt…iubesc si urasc in acelais timp, nu pot sa iubesc mediocritatea, resemnarea, firea umila, resemnarea cu care oamenii de rand, si persoana de langa mine….accepta moartea, nu pot sa-i inteleg…nici eu pe ei…nici ei pe mine…Doamne SUFAR!” Ramanand impresionata de tot ce a vazut, a auzit, Suferinta s-a hotarat sa mai vada ce provoaca in lume. A poposit tot la o casa, de data aceasta o fata avea lumina aprinsa. S-a apropiat de fereastra si a auzit cum fata recita o poezie….Auzind-o si-a adus aminte de poet si de cat de bine l-a intovarasit toata viata. Asculta fascinata poezia care o reprezenta cel mai bine. Mergand mai departe si obosind de atata drum a poposit la marginea unui lac.
Privea cum razele lunii se reflecta in apa limpede. Meditand cu voce tare s-a intrebat: “Unde esti iubire? Unde, cand pe pamantul asta de cand ma stiu sunt prezenta, unde ai disparut? “O voce blanda s-a auzit in spatele ei: Chiar aici..aici sunt. S-a intors si in spatele ei era un “fluturas”, un chip de fetita palid, dulce cu ochi patrunzatori. Suferinta s-a uitat atent la ea si nu-i venea sa creada ce mica e iubirea si cat de “mare este ea”. A intrebat-o :”Chiar tu esti iubirea”?….A primit un raspuns bland: “Crede,nu te indoi, eu sunt,,”Cum asa mica? UIta te la mine! Cum esti tu capabila sa nasti ceva in oameni cand esti asa de mica?”….Iubirea a privit-o gingas, simtind sentimentul de compasiune si i-a spus urmatoarele lucruri….
“Nu conteaza cat de neinsemnata sunt eu intrupata in fiinta atat timp cat sunt simtita ca si cel mai maret lucru din tot universul.. Doua inimi pe care le aduc impreuna,bat ca una singura,vezi tot nu e ceva mare daca o privesti ca un tot material,dar spiritual e cel mai maret lucru..Atunci cand eu apar in sprijin, acolo unde esti tu deja sa sti ca din “fiinta asta mica” s-a nascut un OM ..vezi EU nasc OAMENII…TU nasti geniile…care spun ca eu nu ii inteleg,ba da ii inteleg,dar ei se simt prea sus de mine,desi apar peste tot in ei,in creatiile lor,sunt cu ei desi nu si dau seama ca sunt in fiecare persoana care le intinde o mana..VEZI nasc OAMENI …. TU esti”mare”,dar ce folos daca doua suflete pereche,au aceiasi inima,”mici in viziunea ta” te inving ?….si acum spune-mi..iti mai par asa de mica?”
Comentarii
Trimiteți un comentariu