UN OM

A fost odata un om care stia sa transforme uratul in frumos, raul in bine, cuvintele in versuri si viorile in tablouri. V-ati astepta ca un om cu asemenea puteri sa fie cunoscut de toata lumea, insa uneori oamenii cei mai frumosi aleg sa se inchida intr-un univers mic si colorat si de acolo sa mangaie bland si magic destinele putinilor vizitatori.
Universul lui era ingramadit intr-una din cele doua camere ale unui apartament mic de la parter. Parterul unui bloc obisnuit, intr-un oras obisnuit. Pe straduta obisnuita treceau masini destul de rar, iar pe sub ferestre se furisau pisici lenese si copii in cautare de comori ascunse. Sotia lui obisnuita pregatea mancare in bucataria micuta, iar el isi pieptana cu grija parul pe spate, isi aranja cravata si alegea una din palarii pentru drumul lui obisnuit de acasa pana la sifoane si inapoi. Probabil cel mai elegant din toti barbatii obisnuiti care cumpara sifoane, intampina straduta, masinile si oamenii cu un zambet usor absent, de parca mintea lui mai statea prinsa de corp doar cu un ac de siguranta, gata in orice clipa sa-si ia zborul catre ceva indepartat, nemaivazut. Daca aveai norocul sa te intalnesti cu el pe strada si sa te plangi de pretul laptelui, ai fi vazut cum, fara nici o urma de efort, te-ar fi facut sa te gandesti la sfaraitul dulce de pe buza ibricului, ce te anunta ca laptele e gata si povestile de seara pot incepe. Daca aveai norocul si mai mare de a te nimeri in camaruta lui vrajita, cu greu te-ai mai fi hotarat sa pleci. Exista copii in lumea asta care au vazut pentru prima oara marea pe peretii lui, pictata chiar de el, in uleiuri alese cu grija duminica in targ si cumparate poate cu banii destinati facturilor la gaze si lumina. Marea, zapada sau florile pe care le picta pareau pretexte geometrice pentru ca el sa-si lase pensula sa alunece in dare aproape comestibile, amestecand nuante cu lumina, dorinte cu liniste, aspiratii cu amintiri, intangibilul cu banalul, intr-o ordine numai de el stiuta. Odata terminate, picturile deveneau bucati din corpul camerei, se integrau in pereti sau in usile dulapurilor si incepeau sa respire in acelasi ritm cu restul obiectelor din jur, in asa fel incat prezenta intr-un singur loc a tuturor anotimpurilor si culorilor devenea deodata lucrul cel mai firesc din lume.
In spatiul ingust dintre pat si masuta cu televizorul, timpul uita sa treaca. Stand langa el si ascultandu-l cu barbia sprijinita-n pumni, aveai senzatia ca timpul numai se transforma, dintr-o fetita care sare luminoasa coarda, intr-o femeie senzuala care, pasind desculta, gratioasa, printre patente, cuie si pahare, isi trage trena fara graba catre promisiunea unei zile noi. Femeia noptii imbratisa camera cu propriile ei culori, in tonuri aurii si lenese, picturile paleau incet-incet si cotoarele ingalbenite ale cartilor pareau ca se dilata-n rafturi, indemnandu-l pe el sa-si toarne vin intr-un pahar si sa se puna pe povestit. Povestile-ncepeau intotdeauna cu tacere… vinul se legana cuminte in pahar in timp ce mana cealalta se intindea dupa sifon. Poate din cand in cand o vorba-doua insoteau mana care tinea sifonul, precisa, fara graba, insa intotdeauna povestea incepea cu adevarat abia la prima sorbitura. Felul in care isi amintea el lucrurile, chiar si pe cele neintamplate, avea darul de a te face sa taci cu toata fiinta, sa sorbi secundele si sa visezi. Te-ai astepta ca un om care a trecut printr-un razboi, ani intregi de comunism si cine stie cate necazuri, sa-si faca ocazional datoria umana de a se lamenta. Ei bine, acea bucatica din el pe care restul oamenilor o ingroapa odata ce devin adulti, pusese cumva stapanire pe viata lui, ireparabil. Prin prisma ei, razboiul era prilej de expeditii si jocuri curajoase de copii, iar oamenii deveneau rai doar din cand in cand, atat cat e nevoie ca viata sa capete un echilibru si sa se transforme-n basm. Filtrase toate episoadele ce compuneau existenta lui de pana atunci si, fara sa indeparteze uratul, alesese doar sa sublinieze frumosul. La fel cum o lectura buna poate naste intr-un scriitor dorinta frematanda de a se apuca de scris, sau un concert extraordinar poate trimite muzicienii din public la compus, la fel reusea el sa trezeasca in oricine o pofta acuta de a exista, de a trai viata in toate detaliile ei, de a imbratisa fiecare particula de om sau de lumina si de a se contopi cu ele intr-o sarbatoare atemporala. Pentru ca din multele talente cu care a uitat poate sa faca ceva anume, cel mai mare talent al lui era sa traiasca, traind sa adune povesti si povestindu-le sa deschida copiilor usi catre lumi fermecate dar tangibile. Femeile s-au indragostit de el, barbatii i-au indragit prezenta, iar pe copii i-a purtat in zborul lui distrat catre oriunde. Cand corpul lui s-a micsorat si-a devenit prea slab pentru un om ca el, a decis sa plece catre tot ce nu a apucat sa exploreze pana atunci, s-a inaltat zambind si murmurand ca pentru el o poezie vesela, s-a inaltat fara tristete lasand in urma vizitatorii carora le-a construit in suflete rame frumoase pentru tablouri neincepute.
Nu am auzit de nimeni care sa se fi nascut de unul singur, sa fi aparut in viata din neant, iar lucrul asta m-a facut sa cred ca, traind prin si printre oameni, avem o datorie frumoasa de a ne conecta la ei, de a ne intersecta destinele, de a ne mangaia unii pe altii si de a forma un corp comun de ganduri bune si sperante. Indiferent de ce ajungem sa facem in viata, dincolo de bani, celebritate, realizari de diferite feluri, daca nu am reusit sa atingem macar sufletul unui om, daca nu am reusit sa lasam pe nimeni sa sape un tunel secret prin mintea noastra, mi se pare ca am trait degeaba. Am povestit despre un om obisnuit care a dus o viata obisnuita, un om despre care nu a scris nimeni nici o carte si nu a facut nimeni nici un film. Un om care, construind o vioara si agatand-o intr-un cui printre tablouri, m-a facut sa inteleg ca muzica poate fi si privita, nu doar ascultata. Nu s-a ambitionat sa intre in istorie nicicum, dar daca vreun text pe care l-am scris sau vreo fotografie pe care am facut-o au reusit candva sa nasca o emotie frumoasa in cineva, trebuie sa va spun ca aripile mele au crescut din pensulele si cuvintele lui. Va doresc sa gasiti iubire, sa va bucurati de povesti, sa beti un pahar de vin si daca vreti, sa scrieti cateva cuvinte despre un om frumos din viata voastra, o sa ma bucur mult sa le citesc.