Indragostita De Marea Auzita Printr-o Scoica
Valurile mării se spune că pot fi auzite punând o scoică, un melc de mare la ureche. Credem asta de mici şi poate pentru că din această cauză suntem convinşi că ceea ce auzim este chiar vocea unor valuri care ne şoptesc dorul lor. Din valuri ne-am născut ca viaţă şi poate de aceea ne simţim chemaţi de sunetul ce îl auzim prin cochilia sidefată ce o apropiem de urechi.
Poate auzim însă glasul mării prin scoici pentru că în timpul vieţii acestora valurile ce erau sus, la suprafaţă, nu uitau să se uite în sinea lor, în adâncul trupului lor şi doreau să îşi imprime identitatea, destinul până şi în cele mai mici vietăţi, bucăţi de viaţă din jurul lor.
Poate scoicile, cochiliile melcilor de mare sunt sufletul valurilor mării prin care acestea dăinuie după ce au trecut în nefiinţă pe nisipul plajelor. De aceea auzim valurile prin ele când le punem aproape de ureche.
Valurile mării sunt poate ca oamenii. Fiecare val dar şi om este diferit de celălalt. Poţi ajunge să te îndrăgosteşti de mare prin sunetul valurilor ce îl auzi într-o scoică aşa cum poţi să te îndrăgosteşti de un om punând la ureche un telefon şi auzindu-i vocea. Trebuie doar să te asigur însă că acel om mai există şi că vocea ce o auzi nu e doar o închipuire a unui basm spus cândva.
Valurile mării sunt poate ca oamenii. Trebui doar să fii bun cu ele, să te laşi purtat de ele şi să ai încredere pentru a le lăsa să te poarte spre mal. Poate ar trebui să facem asta şi cu oamenii noi din viaţa noastră pentru a ne găsi malul într-o mare moartă, mare fără viaţă, aşa cum tinde să devină lumea ce se învârte în jurul nostru.
Poţi fi îndrăgostit de marea auzită printr-o scoică precum te poţi îndrăgosti de un om pe care îl auzi doar prin telefon. Te poţi îndrăgosti de cineva însă doar ca prieten şi asta e mai valoros ca sentiment decât să te îndrăgosteşti de cineva ca iubit.
Acum foarte curând, un val a spus mării “M-am îndrăgostit de mare… te iubesc, draga mea!”…
Comentarii
Trimiteți un comentariu