Desi ne aflam in sezonul rece ma asteptam totusi la mai multa caldura din partea oamenilor, dar se pare ca sufletele multora sunt inca inghetate si nu cred ca tocmai frigul e de vina:D. Multi va intrebati oare de ce am inceput in acest ton iar explicatia va asigur ca va veni, aveti doar putintica rabdare. Sunt din ce in ce mai uimita de felul in care judeca multi dintre semenii nostri desi in meseria mea n-ar trebui sa ma mai mire nimic. Dar iata-ma din nou uimita ca doar viata trebuie sa isi urmeze cursul firesc al aventurilor zilnice. Sambata trecuta am ajuns la servici pe o zapada napraznica si un ger pe masura, nimic iesit din comun in Bucurestiul nostru cel mult incercat de zapada, ca doar el trebuie sa ramana nins si complet imbracat in zapada:D. Utilajele noastre de dezapezire sunt mai mult de decor ca asta e de fapt rostul lor sa stea tepene ca la muzeu:D. Intr-un tarziu am ajuns la servici, desi a fost o adevarata aventura pana in statia de autobuz. Totul a decurs normal pana intr-un anumit moment in care am primit un telefon pe sectie. Prin intermediul lui eram anuntate sa iesim la dezapezire desi in curtea spitalului se afla un plug numai bun sa ne sara in ajutor dar si el era bineinteles de décor ca doar mainile asistentelor sunt extrem de puternice iar masinaria nu isi avea rostul:D. Poate va intrebati de ce sunt atat de uimita, tocmai de aceea am sa vin si cu explicatia de rigoare. Ei bine in serviciul tehnic al spitalului se afla 30 de persoane care se ocupa cu tot ceea ce inseamna curtea spitalului, gradina, reparatii, instalatii, lacate, usi, becuri sau mai stiu eu ce minuni. Acum sa nu va inchipuiti ca sunt extrem de ocupati pentru ca din cate am auzit le cam place sa stea la baute si sa frece duda intreaga zi(scuzati-mi exprimarea insa nu m-am putut abtine:D). Cum poti tu oare sa dai telefoane disperate pe sectie ca sa scoti lumea la zapada cand acele persoane care ar trebui sa se ocupe de asta stau bine mersi la caldurica. Nu sunt impotriva iesirii la zapada si datului la lopata, slava cerului am facut destule munci grele la viata mea, nu sunt nascuta in puf, insa mi se pare normal sa iesim cu totii, atat cei care se ocupa de aceste aspecte cat si noi asistentele. Si daca ma gandesc mai bine hai sa facem schimb de locuri, sa treaca ei in saloanele de unde ne-a scos telefonul magic:D, sa faca ei tratamentul si ma ofer cu draga inima sa trec la reparatii, la lopata, si la tot ceea ce spitalul are nevoie. Eu cred ca e destul de echitabila treaba pentru ambele parti, nu credeti???.... Sincer intr-o dimineata am sa ma prezint la servici in salopeta, cu lopata in spate si voi intra la tratament. Oamenii vor fi uimiti si vor zice probabil ca am ceva pe scufita:D de intru in asemenea hal in saloane dar macar in felul asta nu vom mai fi acuzate ca stam degeaba la tigari si la cafele si ca luam spaga. Din lipsa de respect pentru munca noastra se pare ca si cei din conducerea spitalului au hotarat sa ne puna sa dam la lopata ca din apreciere in nici un caz. Si uite asa ajung la buba care mie una imi lasa un gust amar, aceasta este legata de felul in care suntem tratate si de lipsa totala de respect pentru meseria noastra. Stiu ca randurile mele nu vor schimba mare lucru insa nu am putut sa nu scriu despre lucrurile care pe mine ma afecteaza in speranta ca poate cei ce vor citi vor inceta sa ne mai judece asa de aspru. Inchei aici mica mea istorisire desi sunt inca multe de spus dar vor mai exista cu siguranta si alte ocazii. Va pup, aveti grija de voi
Comentarii
Trimiteți un comentariu